Ignoranta copiilor nostri chiar ne poate distruge
De ce trebuie sa fii informat despre Africa si restul lumii

(8/05)

Rezumat:

Americanii stiu atât de putine despre lume, încât poate parea greu de închipuit ca un continent o duce mai rau decât altul. Daniel Patrick Welch cauta limita ignorantei cu privire la Africa, prin ochii presei. Lipsa de cunostinte despre continentul negru s-a dovedit din multe puncte de vedere, în momentul organizarii, împreuna cu sotia sa, a vizitei unei personalitati africane la scoala lor. Desi unele conflicte aparute pot parea amuzante, acestea pot fi considerate o prevestire a ignorantei care va controla generatii peste generatii, daca adultii nu vor realiza ca motivul pentru care copiii lor stiu atât de putin este pentru ca ei însisi stiu si mai putin. 

Se stie ca, fata de elevii din alte tari, elevii americani au mult mai putine cunostinte de geografie, iar Africa, în mod constant, pare a fi subiectul cel mai putin cunoscut. Motivele acestei rusinoase lipse de interes sunt diverse, mai ales data fiind pozitia actuala a SUA în lume, însa câteva puncte sunt usor de explicat.

Este foarte putin probabil, în orice societate, ca elevii îsi vor întrece profesorii, parintii, reporterii, manualele de istorie sau persoanele specializate, în a cerceta si obtine informatii corecte despre restul lumii. Însa elevii americani duc o lupta greoaie în ceata creata de adevarul deformat, ignoranta, îngâmfare, dezinteres si rasism evident. Presa neprofesionista, presa de scandal, presa neglijenta si ignoranta - toate exista de mult timp. Exista însa în plus si o rezistenta palpabila, un fel de ignoranta voita - aproape vehementa - împotriva obtinerii de informatii prea detaliate despre continentul în a carui exploatare împartasim o complicitate atât de tulburatoare. 

Înca din generatia parintilor nostri exista o confuzie de înteles, neplacuta însa, despre continentul negru. Nu existau tari în Africa, ci doar bucati de posesiuni coloniale în harti de puzzle parca, detinute de puteri imperiale europene: Africa de vest franceza, Congo-ul belgian. Granitele se trasau adesea în mijlocul regatelor traditionale, a teritoriilor unor societati stabilite cu mult înainte; scopul era administrarea si exploatarea eficienta a vastelor resurse naturale, si nu stabilitatea sociala sau respectul pentru locuitori. Faptul ca aceste diviziuni artificiale au creat tensiuni inevitabile, care vor bântui continentul pentru multe generatii, nu a contat în nici un fel, iar violenta rezultata este adusa, în mod pervers, ca dovada a incapacitatii populatiei de a se guverna singura. 

Cultura populara a sustinut si întarit miturile oficiale, si asta în cazul fericit în care chiar se vorbea despre Africa. "I'd be just as sassy as Haile Selassie" (as avea si eu stil ca Haile Selassie [daca as fi rege]) era un vers fara ritma într-un cântec popular. Mult mai târziu, Bob Marley a echilibrat balanta punând pe muzica partile dominante ale discursului lui Selassie la Liga Natiunilor: "pâna la discreditarea si abandonarea ideii ca o rasa îi este superioara alteia, razboiul va domina peste tot". Oare cunostea Marley cântecul "Shantytown"? Cine stie? Însa uneori cultura întrece istoria în reglarea adevarului. 

Chiar dupa obtinerea independentei, reportajele de presa erau în mod constant proimperialiste, asta în cazul în care chiar prezentau ceea ce se întâmpla. Jonathan Kwitny, un fost reporter pentru Wall Street Journal, îsi aminteste acest fenomen în cartea sa, Endless Enemies (dusmani la nesfârsit). Îsi aduce aminte de fraza "congolezi rasculati" repetata la nesfârsit, apoi arata ca aproape de fiecare data imaginile aratau multimi de africani fugind de trupele belgiene. 

Trist este cât de putin s-au schimbat lucrurile. Înca suntem socant de ignoranti în ceea ce priveste lumea în care jucam un rol atât de dominant, iar viitorul copiilor nostri depinde de închiderea cercului ignorantei. Profesori, scoli, reporteri si formatori de opinie înca privesc Africa ca pe un imperiu. Unii înca folosesc un vocabular expirat: trib, clan, dialect si altele, toate fiind încercari intentionate si desconsiderate de a scoate din legitimitate populatiile cucerite. Chiar si mitul obiectivitatii jurnalistice ar cere abandonarea unor astfel de greseli, sau ar trebui sa stabileasca standarde care sunt efectiv absurde. Se poate spune ca serbii sunt un "trib"? Cehii? Chiar si Lichtenstein si Monaco primesc respectul care pare ca-i ocoleste pe africani. Nimeni nu numeste familia regala britanica Windsor un "clan". Ce mai, chiar câteva victorii la rând în meciurile din campionatul national de fotbal american au primit denumirea de "dinastie". Iar francezii, spaniolii, portughezii si italienii nu vorbesc "dialecte", desi limbile lor au mult mai multe în comun decât sutele de limbi africane, complexe si diverse. 

Într-o vizita recenta a reginei din Buganda [see greenhouseschool.org], ne-a socat un reporter care punea sub semnul întrebarii existenta monarhiei, un tip de gândire învechita, care credeam ca disparuse la începutul secolului. Nu se folosesc calificative când se spune ca hominidul Lucy a fost femeie, sau ca odata au existat dinozauri pe pamânt. Însa când vine vorba de Africa, dintr-o data nu mai poate fi vorba de datarea cu carbon sau antropologia judiciara, istoria orala nu mai este istorie "reala", iar istoria vestica scrisa este sfânta (cum ar fi, avertismentul dat de Paul Revere sau primul steagul american al lui Betsy Ross, nu?). Chiar si când reporterilor li se prezinta referinte exacte, unii vor ignora pur si simplu declaratia de presa primita si vor scrie ceea ce stiau de dinainte, ca o moara stricata. 

Americanii sunt prea izolati de restul lumii. Dar strutul doar se SIMTE confortabil, într-o inconstienta fericita si periculoasa fata de realitatea de care se ascunde. Modul în care gândim, simtim, vorbim sau îi învatam pe altii despre trecut stabileste tonul pentru prezentul si viitorul nostru. Daca repetam aceleasi greseli în aceleasi conditii, ne privam copiii de uneltele necesare pentru a se alatura unei comunitati mai marete, ca cetateni ai lumii. 

© 2003 Daniel Patrick Welch. Dreptul de republicare acordat.
2003 Traducere de Ada Kranjec

^  Top  ^

Alaturi de sotia sa, Julia Nambalirwa-Lugudde, Welch traieste si scrie in Salem, Massachusetts, SUA. Impreuna, ei administreaza The Greenhouse School. A fost difuzat la radio [interviu disponibil aici]. Articole mai vechi, si traduceri sunt disponibile la danielpwelch.com. Adaugati linkul dumneavoastra la noi.