Drumul spre Iad

de Daniel Patrick Welch

(4/03)

Sunt vremuri grele pentru tara mea, ca de altfel in toata lumea. Acum cateva zile am mers cu cativa prieteni sa vad filmul "Amen" al lui Costa-Garvas. Desfasurata in al doilea razboi mondial, actiunea se concentreaza asupra unui ofiter din mult detestatul SS si a unui preot iezuit care incearca sa convinga Vaticanul, guvernele Aliate si pe nemti insisi sa intervina impotriva macelului evreilor si al altora din lagare.

Un american, urmarind filmul in zilele noastre, nu poate evita sa nu vada paralela cu situatia actuala. Cu toata puterea, milioane dintre noi lupta sa-si convinga compatriotii de teroarea acestui razboi criminal, nu numai pentru victimele din Irac, dar si pentru ceea ce implica acesta viitorului nostru cat si la nivel mondial.

Corespondentul din Orientul Mijlociu Robert Fisk a scris de curand o piesa despre nevoia fortelor anti si pro-razboi de a-si "vorbi una alteia". Cu toate ca port un mare respect pentru opera lui Fisk, am fost teribil de dezamagit de piesa ce implica un soi de conversatie calma si moderata la o cafea. Alaturi de lumea intreaga, nu am renuntat nicicum la perspectiva de a ne certa rational cu oamenii care par sa nu doreasca sa stie adevarul.

Si in toata lumea, miscarea este de a construi o "discutie" cu acesti oameni in singura limba pe care o inteleg. Va impartasesc mai jos o discutie cu o prietena argentiniana – si raspunsul meu atunci cand ea imi pune intrebari despreo lume fara speranta, intrebari despre un popor aflat in drum spre iad, care dupa toate aparentele, nu vor sa opreasca trenul.

Scrisoare din Argentina

Spune-mi, Danny: Stiu cu adevarat oamenii din Statele Unite, ce se intampla in Irac si motivele pentru care se intampla? Sunt ei constienti ca populatia SUA reprezinta doar 6% din populatia lumii?

Sunt ei constienti ca participarea la alegerile electorale prezidentiale in SUA cu greu ating 30%? Asta inseamna ca 30% din cei 6% din umanitate, cetateni SUA, au pus un nebun, o marioneta a monopolurilor, in fruntea unui genocid care, daca-mi este permis sa continui, ar putea foarte bine sa atinga dimensiunile holocaustului evreiesc… alt Hitler.

Sunt ei constienti de ilegitimtatea actiunilor asumate si de consecintele pe care aceasta furie si sentiment anti-american, ce explodeaza in toata lumea, pot avea asupra poporului si economiei lui?

Aici oamenii vorbesc foarte serios despre un boicot al marfurilor americane, un fel de embargo economic. Ieri pe cand luam masa cu familia mea, ne gandeam si discutam ca poate publicul american stie toate aceste lucruri si pur si simplu nu-i pasa. Poate ca comfortul si beneficiile economice sunt pur si simplu mai importante decat sangele inocentilor, varsat in toata lumea pentru a sustine aceste privilegii.

Danny, iarta-ma ca sunt atat de dura, dar sunt o femeie latino-americana, si tarile noastre au cazut victima de multe ori, prin tradatori locali (precum presedintele Menem) politicilor guvernului SUA, care ne-a dus intr-o mizerie crunta.

Dar guvernele depind de oameni ca sa supravietuiasca, si ce vreau eu sa stiu e: putem noi, lumea asuprita, sa avem incredere ca intr-o zi constienta poporului SUA se va trezi si va intelege responsabilitatea pe care o au incat sa infraneze irationalismul si lacomia economica a conducatorilor lui. Nu exista alta speranta pentru omenire.

Altfel nici nu ne putem gandi la un viitor "viabil" pentru planeta noastra. Vor fi oare solidaritatea si empatia intr-o buna zi mai puternice decat un frigider plin, un meci de fotbal, o masina noua sau o casa luxoasa? Se gandesc macar americanii la lucrurile astea? Te rog, spune-mi. Cu sinceritate si respect, Indiana.

Scrisoare din America

Indiana: Nu pot sa pun la indoiala, nici sa descriu cu o claritate desavarsita, ignoranta profunda a poporului meu. Ceea ce spui este corect: adica, raspunsul la toate intrebarile tale poate fi da, cu toate ca aceasta ar putea parea pe alocuri in contradictie cu sine. Situatia este atat de complexa, atat de incurcata, incat nu poate fi caracterizata de o singura formula. Ne-a luat 50 de ani ca sa ajungem pe acest loc in istorie, un moment istoric in care converg multe forte rele.

Cifra ta de 30% a devenit ceva mult mai rau. In trecut, asa numitele democratii s-au mandrit ca puteau fi in stare sa spuna ca cel putin candidatul care a obtinut "majoritatea", a avut si cele mai multe voturi. Stim prea bine ca aceasta este o falsa mandrie, si totusi- nu poate fi negat faptul ca este si mai rau atunci cand "castigatorul", de fapt, nu castigase.

Este dificil sa exageram aroganta si cinismul unui guvern "ales" in acest fel. Adauga la aceasta amestecatura si fundamentul religios, agravat de dementa (sincer vorbind, nu exista alt calificativ pentru asta)unei junte de aripa dreapta care nu vede nimic altceva dincolo de "viziunea" unei lumi refacute in imaginea lor, de sprijinul si influenta Likudnik-ilor fanatici si vei avea o reteta mai mult decat exploziva.

Dar nu m-am adresat inca oamenilor. Consolidarea mass-mediei in ultimii douazeci de ani – si controlul ei prin corporatii care, foarte rar, sunt aliatele fortelor politice de aripa dreapta – a ajutat de asemenea la crearea acestui moment istoric special. O economie bazata aproape in intregime pe consum a prostit lumea poate mai mult decat orice alta influenta. Dar aceasta, bineinteles, nu castiga intelegerea pentru ceea ce eu numesc o "prostie voluntara", criminala. Dupa statistici, mai mult de 70% proprietarii de case americani au acces la internet de acasa. Doar din aceasta cifra putem trage concluzia ca ignoranta aceasta este mai mult sau mai putin problema de vointa – dar si una agravata de cultivarea unei instrainari politice si a lipsei totale de cultivare a analizei si gandirii critice. Oamenii nu mai stiu "cum" sa gandeasca.

Indiana: trebuie sa intelegi ca suntem milioane care muncim, ne zbatem si incercam sa spunem adevarul concetatenilor nostri.. Mentinand contactul cu prieteni straini (ceea ce , se pare, descrie aproape in intregime cercul meu de prieteni din ultima vreme) inseamna sa ma confrunt cu o stanjeneala dincolo de cuvinte. Imi aduc aminte ca eram in Nicaragua in 1990, unde am fost atat de norocos sa intalnesc un panamez, alt "Sandalista" ca si mine. Asta a fost imediat dupa masacrul din 1989 al "grevei chirurgicale" a Statelor Unite in Panama. Si in mijlocul razboiului curent, putini americani au idee despre razboiul din ce in ce mai grav din Columbia.

Analogia cu nemtii din al doilea razboi mondial mi se pare nimerita si instructiva, dar as adauga, de asemenea, si putin periculoasa. Nazismul, cel putin la nivelul puterii de stat, a fost distrus de razboi. Suprimarea nationalismului german a fost poate una dintre cele mai necesare si importante rezultate ale razboiului – cu exceptia, bineinteles, a faptului ca a intarit conceptul de nationalism in general prin acest exemplu singular. In contrast cu caderea nemtilor, nu exista o putere atat de mare si dornica de a pedepsi SUA cu acelasi efect. Se pare, de asemenea, ca nu vor mai avea loc procese pentru crime de razboi, acum ca Belgia si-a schimbat legile pentru a-i multumi pe americani.

Odata cu acest mod de a gandi, am vazut recent filmul "Amen" a lui Costa-Garvas. E un film socant, unul pe care toti americanii ar trebui sa-l vada. Multi vor fi impresionati pana la lacrimi (precum sotia mea, chiar daca tehnic vorbind este o africana, nu americana), nu numai de greutatea veritabila a povestii, ci si de rezonanta stranie pe care ar trebui sa o aiba asupra noastra in acest moment din istorie, mania coplesitoare si tristetea pe care le ridica la nivelul constientei. Nu stiu cum, cand sau daca putem trezi acest popor.

Dar pe durata mai lunga, am un fel de speranta intunecata, in mod ironic poate mai mult decat am avut vreodata pana acum. Am fost activ in lupte, popular si politic, toata viata mea de adult si intotdeauna cu convingerea ca munca noastra poate fi candva spre beneficiul nepotilor nostri sau al lor. Niciodata in viata mea nu am vazut schimbarile fundamentale pentru care ne-am zbatut cu totii. Dar criza actuala ma surprinde atat de adanc, atat de mult, incat imi pot permite sa mi-o imaginez. In ciuda punctului meu de vedere de mai sus despre pedeapsa imediata, acest razboi marcheaza inceputul sfarsitului SUA ca putere dominanta in lume. Boicot-uri, sanctiuni, embargo-uri, procese si contraatacuri, vor incepe, toate, sa-si faca efectele. Poate ca SUA nu va fi cucerita in sens militar. Dar daca, de exemplu, ar decide sa isi stabileasca pretul petrolului in euro si nu in dolar, dolarul ar fi devalorizat cu aproape 40% peste noapte. In orice eveniment, euro castiga teren si converteste, si chiar astazi reprezinta o piata consolidata mai mare decat a Statelor Unite. Fiind dat ca economia SUA se bazeaza atat de mult pe consum, va fi inlocuit incetul cu incetul de cel al Europei, Indiei si Chinei. Aceasta strangulare economica este, dupa mine, atat inevitabila cat si singurul mijloc de a aduce masinaria de razboi americana sub control. Dar pentru a ajunge acolo e mult de lucru, si nu vreau in nici un fel sa minimalizez necesitatea luptei impotriva acestui razboi ilegal si criminal in special, cat si a mizeriei produsa de acest sistem. Cine stie? Poate ca e doar gandirea visatoare a cuiva care doreste ca acest cosmar sa ia sfarsit. Dar intr-un coltisor secret al inimii mele imi permit un moment de calm si convingere ca raul va fi invins.

© 2003 Daniel Patrick Welch. Dreptul de a retipari acordat.

2003 Betty Simona Lescaru. Versiunea in limba romana.

^  Top  ^

Welch lives and writes in Salem, Massachusetts, USA, with his wife, Julia Nambalirwa-Lugudde. Together they run The Greenhouse School. His columns have also been aired on radio. Others interested in airing the audio version (electronic recording available) please contact the author. Welch speaks several languages and is available for recordings in French, German, Russian and Spanish pending a reliable translation, or, alternatively, telephone interviews in the target language. He has also sung and recited at antiwar events and is available for a limited number of engagements as scheduling permits.